Ca in fiecare an, SuperPrint ia parte la toate evenimentele importante din industria de Print & Sign din Europa vizitand cele mai importante targuri de profil, FESPA, DRUPA si VISCOM. Suntem astfel la curent cu toate noutatile, echipamentele, tehnologiile si materialele inovative care se lanseaza, inca de la aparitia lor la nivel mondial si/sau european, si stabilim parteneriate pentru ca ele sa fie disponibile si pentru piata din Romania.
In perioada 25-27 octombrie 2012 am luat parte, la invitatia furnizorilor si partenerilor nostri externi, la Viscom Frankfurt 2012. Conceput ca o expozitie full-service pentru industria publicitara si de comunicare, Viscom Frankfurt 2012 a depasit toate asteptarile si a inregistrat cresteri importante atat la capitolul expozanti (7% crestere, 327 expozanti din 32 tari) cat si la capitolul vizitatori (4% crestere, 12.100 vizitatori in doar 3 zile). Organizat in Germania (cea mai mare piata din Europa pentru industria publicitara si nu numai), de regula la Düsseldorf sau Frankfurt, Viscom este considerat de fapt un Viscom European, toti furnizorii mari si toate brandurile importante din acest domeniu fiind prezente cu standuri cat mai generoase si cu ultimele noutati din domeniu.
Dupa un eveniment atat de amplu si intens, cu seminarii, workshopuri, lansari de produse, premii si evenimente de networking, impresiile si concluziile finale sunt greu de rezumat in doar cateva paragrafe. Lasand la o parte organizarea impecabila a germanilor (parcare, acces, garderoba, puncte si materiale de informare numeroase, spatii pentru servit masa, internet wireless, etc), prima concluzie evidenta din cifrele de mai sus este ca industria de comunicare si publicitate din Europa, sau cel putin din Germania, este pe un trend ascendent. Numarul si diversitatea expozantilor prezenti, lansarile din perioada targului si numarul de vizitatori direct interesati, care participau la discutii sau asistau la demonstratii live (deloc putine) contureaza imaginea unui sector extrem de dinamic, in care inovatia si calitatea desavarsita sunt valori absolute si care, desi afectat de criza economica si de concurenta foarte puternica, continua sa fie consecvent valorilor care l-au consacrat.
Trendul principal si cea mai importanta preocupare a tuturor expozantilor a fost, fara indoiala, dezvoltarea si lansarea pe piata a tehnologiilor, materialelor si echipamentelor care pun grija fata de mediul inconjurator pe primul loc in obtinerea unui print de calitate. Tehnologii de print fara solventi si fara compusi daunatori – adoptate pe scara larga de toti producatorii importanti-, materiale reciclabile, fara PVC – din ce in ce mai numeroase si mai accesibile ca si costuri-, solutii de iluminat bazate exclusiv pe LEDuri si printuri pe materiale textile – fibrele din compozitia materialelor textile sunt reciclate, iar cerneala este pe baza de apa-, sunt cele mai importante directii asumate de catre expozanti si observate peste tot in cadrul Viscom Frankfurt 2012.
Cauti ceva similar?
Scrie-ne pe office@superprint.ro sau foloseste Formularul rapid pentru informatii personalizate despre produsele SuperPrint.